La Satu Mare se construiește un pod din flacoane peste Someș

bty

Podul va avea o lungime de circa 150 de metri, iar construcția lui va începe anul viitor, de Ziua Mondială a Mediului.
Începând cu luna mai, la nivelul județului Satu Mare, prin intermediul Agenției pentru Protecția Mediului, este implementat proiectul Coridor verde fără frontiere, finanțat prin Programul Interreg România-Ungaria.
Proiectul, cu o valoare totală de peste 1 milion de euro, din care peste 870.000 de euro sunt pentru partea română, are ca obiectiv principal conservarea, protejarea și promovarea dezvoltării moștenirilor naturale din zona transfrontalieră a Someșului inferior, încurajarea eco-turismului și a activităților educative de mediu, ca alternativă pentru dezvoltarea comunității.
Cea mai importantă activitate din cadrul proiectului este construirea unui pod peste Someș – în județul Satu Mare – și a unui ponton peste un lac ce va fi reabilitat, în Ungaria, exclusiv din flacoane de plastic.
Pentru realizarea podului și a pontonului, la Satu Mare s-a lansat un concurs de idei de proiecte.
Termenul limită pentru realizarea proiectelor este 31 octombrie, urmând ca la 1 noiembrie, acestea să fie prezentate, iar dintre ele să fie ales cel mai bun.
Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, Elisabeta Bekessy, spune că, în mod surprinzător, la concursul de proiecte și-au anunțat participarea 20 de persoane:
”La concurs s-au înscris 20 de persoane, față de 13, propunerea noastră inițială. Sunt doi elevi din Csenger și doi studenți din Debrecen – Ungaria, patru studenți din Cluj Napoca, un student din București și 11 elevi de la Liceul de Artă Aurel Popp din Satu Mare. La începutul lunii noiembrie, la Casa Verde vor fi analizate cele 20 de proiecte și va fi ales cel mai bun, respectiv cel care va fi apreciat ca realizabil de către constructor”, a spus Elisabeta Bekessy.
Victoria și Ezechiel sunt doi dintre elevii Liceului de Artă Aurel Popp din Satu Mare care s-au înscris la concurs. Ca ecologiști, ei apreciază că vor lucra la proiecte menite a proteja natura și mediul înconjurător:
”Îmi place foarte mult ecologia și mă bucur că pot lucra la un proiect care se referă la folosirea deșeurilor”, a spus Victoria.
”Munca la acest proiect, care vizează realizarea unui pod din flacoane de plastic, va contribui, cu siguranță, la dezvoltarea mea viitoare ca ecologist”, a spus Ezechiel.
Podul din flacoane de plastic va fi amenajat în zona comunei Odoreu, pe un braț mort al râului Someș. Pentru asigurarea materiei prime, Agenția pentru Protecția Mediului a lansat concursul Cel mai tare la reciclare, în care sunt antrenate instituțiile de învățământ din localitățile țintă – Odoreu, Păulești, Satu Mare și Vetiș – din România – respectiv Csenger din Ungaria.
Aici au fost amenajate în total 23 de puncte de colectare.
”Avem deja o cantitate de flacoane adunate pe parcursul concursului organizat în anul școlar 2017-2018. În luna octombrie vom lansa un nou concurs ”Cel mai tare la reciclare”, pentru a ne asigura că avem materia primă necesară pentru realizarea podului și a pontonului”, a spus Bekessy.

Articolul precedentMunicipiul Satu Mare, premiat pentru proiectele de mobilitate urbană
Articolul următorZiua Europeană a Limbilor Străine, sărbătorită într-un mod inedit de elevii CN ”Mihai Eminescu” din Satu Mare