Ziua Europeană a Limbilor Străine, sărbătorită într-un mod inedit de elevii CN ”Mihai Eminescu” din Satu Mare

În fiecare an, la 26 septembrie, în fiecare din cele 45 de state membre ale Consiliului Europei, se sărbătorește Ziua limbilor Străine.
Și în acest an, elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” au sărbătorit această zi într-un mod inedit. Elevii, alături de profesori, au confecționat avioane din hârtie pe care au lipit steagurile statelor membre ale Consiliului Europei. Avioanele au fost amplasate pe holul Colegiului, în zona treptelor, de la etajul al doilea, până la parter.
Ziua Limbilor Europei este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul / multilingvismul, învățarea limbilor străine pe durata vieții. Ziua Europeană a Limbilor are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine și să îl sensibilizeze cu privire la existența și valoarea tuturor limbilor vorbite în Europa, încurajând învățarea lor.
În toată lumea sunt vorbite între 6000 şi 7000 de limbi, dintre care aproximativ 225 sunt limbi europene, iar mai mult de jumătate din populaţia globului este bilingvă sau plurilingvă (vorbeşte sau înțelege două sau mai multe limbi).
Mai mult de jumătate dintre cetăţenii europeni declară că vorbesc şi o limbă străină, iar mai mult de un sfert vorbesc chiar două limbi străine. Conform Eurobarometrului Special 243, publicat în februarie 2006, între cetăţenii UE, 38% vorbeau şi engleza, 14% franceza sau germana, 7% rusa, 5% spaniola şi 3% italiana, pe lângă limba maternă.
Cei 800 de milioane de locuitori din 47 de State membre ale Consiliului Europei sunt invitați să învețe mai multe limbi, la orice vârstă, atât la școală, cât și în afara ei. Convins că diversitatea lingvistică reprezintă cheia unei mai bune comunicări interculturale și că este unul din elementele principale ale bogatului patrimoniu cultural al continentului, Consiliul Europei încurajează plurilingvismul în Europa.
La inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a Limbilor este celebrată în fiecare an în data de 26 septembrie, începând cu 2001.

Articolul precedentLa Satu Mare se construiește un pod din flacoane peste Someș
Articolul următorMai multe mame din Satu Mare și-au dat mâna pentru dotarea secției Neonatologie