Victor Ponta: ”La Satu Mare, PSD s-a teleormanizat și v-ați trezit cu mici Dragnea pe aici”

Președintele Pro România, Victor Ponta, aflat azi în municipiul Satu Mare, în turneul de promovare a noului partid Pro România, a declarat că, la Satu Mare, PSD s-a ”teleormanizat”, iar sătmărenii s-au trezit cu ”mici Dragnea” pe aici, recunoscând, totodată, că o parte din vină îi aparține.

”Mai e un lucru în care parte am și eu vină și mi-o asum astăzi, la Satu Mare. Și Satu Mare, ca și alte județe, PSD s-a teleormanizat și v-ați trezit cu mici Dragnea pe aici, cu o cultură politică care, de fapt, nu e specifică locului, cu valori locale ”decide el tot”, care își pune, lucrează numai cu oameni obedienți pe care îi pui în funcție, îi dai afară, iar îi pui în funcție când ai de semnat ceva, iar îi dai afară. Cred că știți la cine mă refer: la domnul Leș care ba era secretar de stat la Cioloș și a făcut licitația cu corvetele, după aia a venit ca ministru, a anulat ce a făcut ca secretar de stat, după aia l-a dat Dragnea afară, după aia n-a vrut să semneze Fifor cu corvetele, l-a adus iar pe Leș, semnează Leș, îl dă iar afară.
Știți, genul acesta de teleormanizare nu prea o înțeleg, nu e specifică zonei și, slavă Domnului că nu e specifică. Lucrurile astea nemulțumesc și au nevoie de o soluție. Din acest motiv am făcut Pro România”, a spus Ponta.

Articolul precedentA crescut numărul sesizărilor înregistrate de Poliția Locală
Articolul următorPoliția și RAR, acțiune la Mădăras