A crescut numărul sesizărilor înregistrate de Poliția Locală

Numărul faptelor sesizate, care intră în sfera de competență a Poliției Locale, a crescut, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Satu Mare.
Astfel, în luna decembrie, au fost înregistrate 425 de sesizări, dintre care 421 au fost telefonice şi 4 reclamaţii scrise.
De asemenea, în cadrul dispeceratului de la Serviciul Supraveghere Video au fost înregistrate 424 de autosesizări şi au fost predate reprezentanţilor IPJ Satu Mare 6 înregistrări video necesare soluţionării unor cauze de natură contravenţională sau penală.
Ca urmare a reclamațiilor și sesizărilor efectuate de cetățeni, în luna decembrie, Poliția Locală a aplicat 559 sancţiuni contravenţionale din care 140 au fost cu avertisment şi 419 cu amendă în valoare totală de 144.115 lei.
Sătmărenii pot apela la Poliția Locală, la numărul scurt de urgenţe, 0361-919, pentru ordinea și liniștea publică, paza bunurilor; circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal, protecția mediului, activitatea comercială și evidența persoanelor.

Articolul precedentCondamnați pentru furt și tâlhărie, încarcerați în Penitenciar
Articolul următorVictor Ponta: ”La Satu Mare, PSD s-a teleormanizat și v-ați trezit cu mici Dragnea pe aici”