După ce în urmă cu aproape o lună, reprezentanții Mercedes-Benz România au prezentat, la Satu Mare, cel mai nou autobuz urban hibrid al companiei, azi a venit rândul companiei Solaris Bus & Coach România.
Timp de o săptămână, pe străzile orașului va circula ultimul model de autobuz hibrid Solaris Urbino 12 Hybrid. Autobuzul va circula pe mai multe trasee din municipiul Satu Mare, în perioada 9-15 septembrie. Compania Solaris Bus & Coach România se află într- un tur demonstrativ de promovare a noului model de autobuz hybrid -Solaris Urbino 12 Hybrid.
Alături de primarul municipiului, Kereskényi Gábor, administratorul public Csaba Masculic și de directorul Transurban, Ionuț Bujor, reprezentanții concernului polonez au prezentat caracteristicile tehnice ale autobuzului, după care s-a făcut un test-drive.
Primăria Municipiului Satu Mare a câștigat un proiect european privind achiziționarea a 20 de autobuze din fonduri europene.
„Vom moderniza transportul public atât din fonduri europene, cât și din bugetul local. Avem în vedere modernizarea, cu fonduri europene, a parcului auto Transurban cu 20 de autobuze hibrid, iar în acest an vom achiziționa 5 autobuze noi diesel, Euro 6. În perioada imediat următoare începe procedurile de achiziție a unor autobuze hibrid care vor fi achiziționate din fonduri europene”, a declarat edilul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.
Solaris Bus & Coach este o companie europeană producătoare de mijloace de transport prezentă și pe piața din Romania. Autobuzul Urbino Hybrid, alături de autobuzul Urbino Electric, troleibuzele Trollino si autobuzul cu alimentare cu gaz Urbino CNG întregește gama de vehicule ecologice Solaris. Avantajele autobuzului hibrid față de autobuzul cu motorizare clasică sunt consumul semnificativ redus de combustibil și bineînțeles nivelul foarte redus de emisii de noxe și dioxid de carbon. Față de troleibuze și autobuzele electrice, autobuzul hibrid nu are nevoie de o infrastructură de alimentare electric, fiind foarte ușor de integrat în parcurile auto existente.