Protestul anunțat de locuitorii din zona Amați – Rușeni față de starea drumului de pe ”Autostrada Codrului” a fost amânat din cauza coronavirusului. Protestul era programat pentru miercuri, 11 martie.

  • ”Cu scuzele de rigoare, dar se amână protestul cu o săptămână din cauza COVID-19”, este mesajul transmis de locuitorii din zonă pe pagina de Facebook ”Uniți pentru Autostrada Codrului”.

Așa-zisa ”Autostrada Codrului” a ajuns o rușine pentru județul Satu Mare, iar oamenii și-au propus să tragă un serios semnal de alarmă, după ce zi de zi, de ani de zile, circulă pe un drum dezastruos. Lucrările de conservare executate la finele anului trecut au fost ”spălate de apă”, spre disperarea locuitorilor din zonă care trebuiau să circule deja în condiții decente pe acest drum.

Au fost anunțate, pentru început, trei proteste în fiecare săptămână, respectiv în fiecare zi de miercuri, de la ora 16,00, în Amați. Dacă nu vor fi luați în seamă de Consiliul Județean Satu Mare, protestatarii sunt deciși să mute protestul pe platoul din centrul orașului Satu Mare.

Articolul precedentȘapte persoane carantinate în Satu Mare, după ce au venit din “zona roşie”
Articolul următorIncendiu în Tășnad. Două persoane rănite și alte două decedate (exercițiu)