Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a participat aseară la Cluj Napoca, la cea de-a XV-a ediție a Galei Administratie.ro, un eveniment anual dedicat în exclusivitate administraţiei publice centrale şi locale din România, specialiştilor, autorităţilor şi profesioniştilor din domeniu.

Primăria Negrești-Oaș a fost premiată la Gala Administratie.ro cu o diplomă de excelență pentru proiectul: ”Extinderea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 3 din Negrești-Oaș”.

”Am fost onorată să primesc o diplomă de excelență pentru unul dintre cele mai valoroase proiecte pe care le-am finalizat în acest an: Extinderea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 3 din Negrești-Oaș. Premiul este cu atât mai important cu cât Școala nr. 3 este un etalon pentru cum vom moderniza toate instituțiile de învățământ din oraș”, a spus primarul Negreștiului.

”Dedic acest premiu colegilor și echipei din Primărie care au muncit enorm pentru ca acest proiect să fie implementat așa cum l-am gândit”, a mai spus Fedorca.

Gala a fost precedată de Seminarul de management modern în administrație, în cadrul căruia au fost prezentate cele mai inovative sisteme inteligente pentru o administrație digitală.

”Îmi doresc ca anul viitor să implementăm și la Negrești-Oaș o parte dintre aceste soluții, pentru a aduce cetățenii mai aproape de administrație și administrația mai aproape de cetățeni”, a mai spus primarul Aurelia Fedorca.

Articolul precedentEveniment dedicat împlinirii a 98 de ani de la nașterea istoricului literar Nae Antonescu, la Bibliotecă
Articolul următorOrașul Carei găzduiește prima ediție a festivalului „Tradiții și obiceiuri de Crăciun de pe meleaguri careiene”