Biblioteca Județeană Satu Mare organizează miercuri, 18 decembrie, cu începere de la ora 14,00, în Sala multimedia, un eveniment dedicat împlinirii a 98 de ani de la nașterea istoricului literar Nae Antonescu.

Cunoscut drept „părintele revuisticii românești”, cărturarului i-a fost amenajat în anul 2010 un Atelier Memorial la Biblioteca Județeană Satu Mare, instituție cu care a avut de-a lungul deceniilor o relație de strânsă prietenie. În atelier se găsesc cărți și publicații din moștenirea culturală Nae Antonescu. Cei care vizitează atelierul, în special tinerii care bat la porțile afirmării, cuprinși de obicei în programul „Școala altfel”, au posibilitatea de a afla că și într-un sat precum Terebeștiul se poate face cultură înaltă. Desigur, cu o pasiune asemuită în cazul lui Nae Antonescu cu fervența unui benedictin.

Aniversarea nu va rămâne în uitare nici în acest an, astfel că Biblioteca Județeană Satu Mare organizează un colocviu și o expoziție dedicate cărturarului sătmărean. Expoziția va cuprinde și o parte din colecția revuistică a lui Nae Antonescu, insistându-se pe activitatea de după decembrie 1989, când presa a redevenit liberă.

Sunt invitați cei care l-au cunoscut pe Nae Antonescu, dar și cei care doresc să descopere personalitatea unui dascăl exemplar, un intelectual de care orice societate sănătoasă are nevoie. Discuțiile și evocările vor fi însoțite de derularea unor imagini din viața și activitatea aniversatului, într-o prezentare PowerPoint realizată de către dr. Viorel Câmpean și dr. Marta Cordea, cei care au amenajat Atelierul Memorial „Nae Antonescu”.

Articolul precedentOrganizația Caritas și-a premiat voluntarii
Articolul următorPrimăria Negrești-Oaș, premiată la Gala Administratie.ro