Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare sărbătorește în 13 septembrie Ziua Pompierilor din România prin organizarea unor ample manifestări publice la care sunt invitați să asiste toți cetățenii județului.

Mâine, începând cu ora 13:30, la Monumentul Ostașului Român din municipiul Satu Mare, va avea loc un ceremonial militar la care vor lua parte oficialități ale județului Satu Mare, primari ai unităților administrativ teritoriale unde Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare are efective, comandanţi și șefi ai unităţilor militare aparţinând Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică si Siguranță Națională din județul Satu Mare, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate si descentralizate județene, cadre active, în rezervă si retragere aparținând Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

În cadrul festivității vor fi acordate premii și simboluri aniversare, va avea loc ceremonia de înaintare în grad înaintea expirării stagiului minim a 6 cadre militare, vor fi citite mesaje de felicitare și vor fi rostite alocuțiuni ale oficialităților, după care, pe acordurile fanfarei Municipale Baia Mare, se va putea urmări o paradă militară cu defilarea personalului şi tehnicii aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”SOMEȘ” al județului Satu Mare.

La final, cei prezenți vor putea asista la mai multe exerciţii demonstrative executate în premieră la Satu Mare și la prezentarea tehnicii de intervenție.

Articolul precedentCineplexx City Satu Mare își deschide azi ușile pentru iubitorii de film
Articolul următorÎncă trei trasee turistice omologate în Munții Oaș