Datorită afluxului mare de turiști și în urma solicitărilor venite din partea montaniarzilor, în această toamnă urmează să fie omologate încă trei trasee turistice în Munții Oaș.
Aceste trasee turistice fac parte din rețeaua de circuit a Vârfului Pietroasa.
Traseul Punct Galben, care face parte din „Circuitul mic al Pietroasei”, este curățat și marcat mai necesitând doar amplasarea săgeților indicatoare pe stâlpii deja montați, respectiv montarea a doi stâlpi indicatori la intrarea în traseu.
Traseul pornește din Parcare Telescaun, are primul marcaj vopsit, pe un fag solitar situat la intrarea pe drumul de incintă al telescaunului și are punct terminus Vf. Pietroasa 1200m.
Acest traseu, combinat cu traseul Triunghi Albastru formează un traseu in circuit al vârfului Pietroasa, având trei izvoare pentru alimentarea cu apă și anume: Izvor Țiganu, Izvor Pietroasa și Fântâna de sub piatră.
El poate fi deja parcurs cu mențiunea că, în caz de vreme rea cu vânt puternic, să fie evitate traversarea zonelor de pădure cu arborii deja afectați de furtunile din acest an.
Traseul Cruce Roșie va fi pentru mulți ani de acum încolo unul din cele mai frumoase trasee turistice din județul Satu Mare, având pe parcursul lui două puncte de belvedere, un obiectiv cu încărcătură spirituală și un monument al naturii.
Traseul Bandă Roșie (de creastă) este deja curățat și marcat de pe vârful Pietroasa până la punctul de belvedere Peretele Malek, el mai necesitând două sectoare de curățare, intre Peretele Malek – Izvor Țiganu și zona Soci.

Articolul precedentParadă militară și exerciţii demonstrative executate în premieră la Satu Mare, de Ziua Pompierilor
Articolul următorO învățătoare a atacat doi copii de șase ani cu spray lacrimogen