Ziua de pauză i-a prins foarte bine lui Mani Gyenes, sătmăreanul de la Autonet Motorcycle Team a început a doua săptămână a Raliului Dakar cu cea mai bună clasare din acest an, locul 31 la finalul etapei a șaptea.
Etapa de duminică s-a desfășurat pe traseul Riyadh > Wadi Al Dawasir, pe o distanță de 741 kilometri și a avut cea mai lungă probă specială, 546 km, însă, din păcate, știrea zilei a fost decesul pilotului portughez Paulo Goncalves de la echipa Hero. Pilotul de 40 de ani a fost victima unei căzături, la kilometrul 276 al probei speciale dintre Riyad şi Wadi Al-Dawasir. Potrivit organizatorilor, sportivul a fost găsit în stare de inconştienţă şi în stop cardio-respirator de echipa medicală ajunsă la locul accidentului. După o încercare de resuscitare, el a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Layla, unde a fost constatat decesul. După şase etape, portughezul ocupa locul 46 în clasamentul general.
Paulo Goncalves, campion mondial de rally cross country, în 2013, a ocupat locul al doilea la ediţia din 2015 a Raliului Dakar, după spaniolul Marc Coma. El participa a XIII-a oară la această competiţie. A debutat în 2006 şi a terminat de patru ori în Top 10.
Mani a început partea a competiției cu cea mai bună clasare de la această ediție a raliului, la finalul zilei a șaptea riderul sătmărean ajungând al 31-lea, cu timpul de 5 ore, 12 minute și 41 secunde, iar în clasamentul general a urcat până pe locul 33, cu timpul general de 34h 33’ 01’’. Etapa a șaptea a fost câștigată de argentinianul Kevin Benavides (04H 36′ 22’’), pe locul doi a ajuns spaniolul Joan Barreda (+01′ 23”), iar al treilea a sosit austriacul Matthias Walkner (+04′ 17”).
La clasa Malle Moto – Original (fără asistență tehnică), Mani Gyenes a încheiat etapa 7 pe locul doi, cu patru minute în spatele câștigătorului zilei, francezul Benjamin Melot, însă rămâne lider în clasamentul general, cu un avans de o oră și 25 minute în față ocupantul locului doi, francezul Florent Vayssade și cu o oră și 39 sec în fața francezului Benjamin Melot (locul 3).
La clasa Marathon, Mani Gyenes a încheiat etapa 7 pe locul patru (cea mai bună clasare din acest an), cu 18 minute în spatele câștigătorului zilei, Jaume Betriu, iar în clasamentul general al categoriei a urcat pe locul 7.