Poliţiştii, militarii şi personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor primi, din luna ianuarie, salarii şi solde mai mari, la nivelul celor ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale.

„De asemenea, pentru perioada 2020-2021, personalul MAI care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează va beneficia în continuare de majorarea de 75% la solda de funcţie/ salariul de funcţie/ salariul de bază pentru activitatea desfăşurată, pentru timpul lucrat, în aceste zile”, se mai arată în comunicat.

Începând din ianuarie, cuantumul sporurilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar/solda lunară de care beneficiază angajaţii MAI se menţine la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019.

Joi, 9 ianuarie, au intrat în vigoare mai multe măsuri fiscale luate de Cabinetul Orban prin publicarea Ordonanței de Urgență nr.1/2020 în Monitorul Oficial.

Articolul precedentDakar 2020 | Etapa 7 | Emanuel Gyenes a urcat pe locul 33 în clasamentul general
Articolul următorIncendiu la un atelier din municipiul Satu Mare