Administratorii unor societăţi comerciale, trimişi în judecată pentru evaziune fiscală

Două persoane, administratori ai unor societăți comerciale au fost trimiși în judecată, ca urmare a finalizării unor dosare penale aflate în lucru la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au finalizat cercetările, în cazul a două dosare penale întocmite sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că administratorul unei firme cu sediul în localitatea Satu Mare, în perioada iulie – decembrie 2010, nu a înregistrat în contabilitatea societății veniturile taxabile realizate, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligațiilor aferente către bugetul de stat, cauzând un prejudiciu în valoare de 14 274 de lei, reprezentând TVA.
În vederea recuperării prejudiciului a fost luată măsura indisponibilizării unor bunuri mobile și imobile aparținând administratorului prin aplicarea sechestrului asigurator.
De asemenea, polițiștii au finalizat cercetările în cadrul unui alt dosar penal, în care au stabilit faptul că o femeie, de 53 de ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, cu sediul în localitatea Negrești Oaș, a dispus înregistrarea în evidențele contabile și în documentele legale ale societății, a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale,

În vederea recuperării prejudiciului adus bugetului consolidat al statului, în valoare de 93 023 de lei, în cauză s-a dispus măsura instituirii sechestrului asigurator asupra unui imobil aflat în proprietatea responsabil civilmente a societății comerciale.

Cercetările în ambele dosare s-au desfășurat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare și totodată, ambele dosare au fost înaintate cu propunerea de trimitere în judecată.

Articolul precedentHoți din mașini, prinși de polițiști
Articolul următorTrenul Satu Mare – București, anulat în minivacanța de 1 Decembrie