Constructorul Diferit SRL Cluj realizează lucrări de tratament bituminos dublu, de la ieșirea din municipiul Satu Mare spre localitatea Amați, lucrări care vor continua în intravilanul localităților Rușeni și Tătărești, pe o suprafață totală de 60.000 mp.
Conducerea Consiliului Județean Satu Mare a verificat astăzi calitatea lucrărilor începute în cursul zilei de luni, 21 octombrie. Prin realizarea acestora se va reduce cantitatea de praf din atmosferă produsă de traficul rutier, se vor îmbunătăți condițiile de circulație, iar din punct de vedere tehnologic se protejează sistemul rutier realizat anterior.
Pe cei 10 km de drum pe care se realizează lucrările de tratament bituminos dublu, recomandăm participanților la trafic să circule cu viteză redusă (30 km/oră) astfel încât să se evite producerea de evenimente rutiere nedorite. Dacă condițiile meteorologice vor fi favorabile executării lucrărilor, CJ estimează că acestea vor fi încheiate în aproximativ 10 zile.
De asemenea, între localitățile Amați și Rușeni, Rușeni și Tătărești, respectiv pe tronsonul de drum județean Hodișa-Socond-Rătești sunt în derulare lucrări de întreținere cu material pietros.
Anul viitor, pe drumul județean DJ 193A vor începe lucrările de modernizare, prin așternerea a două straturi de covor asfaltic.