Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit și indisponibilizat o remorcă înmatriculată în Germania, care figurează ca fiind căutată de către autoritățile din Germania, din data de 06 februarie 2020. 

Ieri, 08 februarie, în jurul orei 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român ,  I.V.,  în vârstă de 40 de ani, din județul Vaslui.

Acesta conducea un autoturism marca Land Rover cu ajutorul căruia tracta o remorcă pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Germaniei.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că remorca figurează ca fiind ”bun căutat pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale”, alertă introdusă de autoritățile din Germania, în data de 06 februarie 2020.

Remorca, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, a fost indisponibilizată la sediul instituției, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Articolul precedentȘură mistuită de flăcări în județ
Articolul următorSătmăreanca Amalia Tătăran a obținut cea mai bună clasare la Cupa Mondială de spadă – ”Ciutat de Barcelona”