Poliţiştii de frontieră sătmăreni din cadrul PTF Petea efectuează cercetări în cazul a trei cetățeni întrucât doi dintre ei au prezentat la controlul de frontieră două certificate ITP false, iar unul avea dreptul de a conduce suspendat.

 

Astfel, în data de 27 ianuarie, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autovehicul marca Audi A4, înmatriculat în România. La solicitarea colegilor noștri, bărbatul a prezentat și certificatul ITP al mijlocului de transport. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat faptul că este fals, deoarece nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

De asemenea, ieri, 28 ianuarie, în jurul orei 15.00, în același punct de trecere s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, tot pe sensul de intrare din România, un cetăţean român în vârstă de 29 de ani, la volanul unui autovehicul marca Seat, înmatriculat în România. La fel ca în primul caz, acesta a prezentat un ITP care în urma unor verificări suplimentare s-a constatat că este tot un fals.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, urmând ca la finalul cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.

Tot ieri, 28 ianuarie, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din România, un cetăţean român, în vârstă de 51 de ani, domiciliat în județul Maramureș. Acesta conducea un autoturism marca Ford înmatriculat în România, iar la solicitarea colegilor a prezentat și un permis de conducere. În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat faptul că dreptul de a conduce al cetățeanului român este suspendat în perioada 20.11.2022 – 19.03.2023.

Drept urmare, polițiștii de frontieră i-au reținut permisul de conducere, iar în continuare efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de conducere a fost suspendat, urmând ca la finalul cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentScandal diplomatic Ucraina-Ungaria, în plin război – Tensiuni uriașe după declarațiile incendiare ale premierului Viktor Orban
Articolul următorPeste 50.000 de persoane sunt înscrise în Registrul național de infracțiuni sexuale sau de exploatare