În cursul după amiezii de miercuri, jandarmii sătmăreni au executat o misiune pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol pe râul Crasna, în zona localităţilor Moftin şi Domăneşti , acţiune în cadrul căreia au fost depistați 3 bărbați ce pescuiau ilegal folosind plasă monofilament.
Asupra lor au fost găsiţi peste 30 de peşti, care au fost redaţi mediului natural.
Celor trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 41 şi 59 de ani, le-au fost întocmite acte de constatare pentru comiterea infracţiunii de deţinere sau utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. k, din OUG 23/2008 modificată şi completată de legea 317/ 2009 privind pescuitul şi acvacultura.
Uneltele folosite la săvârşirea faptei au fost ridicate în vederea confiscării iar actele procedurale întocmite au fost înaintate organelor abilitate, pentru continuarea cercetărilor.

Articolul precedentUrmărit pentru înșelăciune și constituirea unui grup infracțional organizat, depistat de polițiștii sătmăreni
Articolul următorEști interesat să urmezi o carieră militară?