Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis, marți, intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu peste 51 tone deșeuri.

 

În Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-au prezentat, ieri, pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România trei cetățeni (un român și doi străini), conducând fiecare câte un automarfar.

În primele două mijloace de transport (ambele înmatriculate în străinătate) erau încărcate peste 47 de tone deșeuri de aluminiu provenite de la două firme din Polonia, respectiv Germania. Destinația lor era o firmă din județul Satu Mare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Gărzii de Mediu Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 47.050 kg – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu îndeplinesc condițiile legale.

În cel de-al treilea automarfar, șoferul, un cetățean român în vârstă de 40 de ani, avea 4.000 kg saltele, de la o firmă din Germania pentru o societate comercială din județul Iași.

În acest caz, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu îndeplinesc condițiile legale (nu au fost supuse operațiunilor de spălare, dezinsecție și dezinfecție)

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a tuturor bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentCALENDARUL rotativei: schimbări radicale la Palatul Victoria. Mărul discordiei în Coaliție – Ministerul gata să arunce în aer alianța PSD-PNL-UDMR
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET