Un TIR care transporta din Germania aproape 26 tone de deșeuri de plastic măcinat pentru o firmă din județul Neamț, a fost oprit sâmbătă seara de polițiștii de frontieră sătmăreni în Vama Petea. Fiindcă nu îndeplinea condițiile legale, autovehiculului nu i s-a permis să intre în țară.

 

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 25,7 tone de deșeuri de plastic măcinat.

Aseară poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de către un cetăţean român de 39 de ani, din județul Botoșani.

Acesta transporta, plastic măcinat de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din judeţul Neamț.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale.

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, deşeurile fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentTradiții de Florii! Ce trebuie să faci ca să-ți meargă bine tot anul
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET