Trupa „Mihai Raicu” a Teatrului de Nord invită publicul la ultimele două spectacole programate în luna decembrie, la Sala Studio.
Duminică 15 decembrie, de la ora 19.00, se joacă „Eterna reîntoarcere” de Fredrik Brattberg. Regia artistică este realizată de Ioan Ardelean, care semnează şi traducerea, făcută cu sprijinul Asociaţiei dramaturgilor norvegieni. Scenografia îi aparține lui Cristian Gătina, iar muzica este compusă de Cornel Sorian. În distribuție: Alina Negrău, Ciprian Vultur, Andrei Gîjulete.
Eterna reîntoarcere este povestea unei familii care crede că şi-a pierdut unicul fiu. Mama, pe de-o parte, s-a consolat cu ideea că viaţa trebuie să meargă mai departe şi încearcă să privească lucrurile în modul cel mai normal posibil. Iar tatăl, pe de altă parte, a refuzat realitatea şi şi-a găsit fericirea în urmărirea câinelui vecinului. Până într-o zi, când cineva bate la uşă…
Într-un decor pe cât de simplu în spaţiul de joc pe atât de complex în seria de rame de pe margini, simbol al felului în care mintea încearcă să îşi explice lucrurile prin concepte deja cunoscute, drama psihologică a unui cuplu care se chinuie să treacă peste moartea prematură a fiului adolescent are în Ciprian Vultur şi Alina Negrău doi interpreţi cu experienţa necesară, în actorie şi în viaţă, pentru a o trăi exemplar.
Marți 17 decembrie, ora 19.00, ImproȘtim, trupa de actori pasionați de improvizație, cu puterea spontaneității și a creativității, cu inteligență și curaj vă provoacă să vă aventurați în lumea poveștilor inventate și să participați activ cu propuneri și idei.
Spectacolul de improvizație pune la încercare atât actorii cât și publicul. Actorii vin cu regulile, iar publicul vine cu propunerile. Nimic nu este strict, totul se schimbă, spectacolul este diferit mereu și depinde mult de reacția publicului. Trupa ImproȘtim garantează un spectacol 100% improvizat cu bun gust, inteligent, amuzant și dinamic.
Improvizatori: Ioana Cheregi, Alexandra Odoroagă, Vlad Mureșan, Sergiu Tăbăcaru, Andrei Stan și Vlad Giurge.
Preț bilete: 20 lei.
Informații și bilete: Agenția teatrală, str. Horea nr. 6; telefon: 0261712106.