Tânăra care a suferit arsuri în deflagrația de la blocul de garsoniere, transportată cu Ambulanța la București, a fost internată în această dimineață în secția Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București.
Potrivit celor declarate pentru realitateadesatumare.net de către directorul Serviciului de Ambulanță, dr. Gabriela Notarius, ambulanța care a pornit din Satu Mare a făcut azi-noapte transferul pacientei în Sibiu, de unde a fost preluată de o altă ambulanță cu medic și transportată la București.
În schimb, bărbatul de 30 de ani, care a suferit arsuri de gradul II și III pe 30% din suprafața corpului, a fost transportat cu elicopterul SMURD la secția de Mari Arși din cadrul Spitalului Județean de Urgență Timișoara. Șeful UPU a Spitalului de Urgență din Timișoara a declarat pentru realitateadesatumare.net că tânărul a ajuns la Timișoara intubat și cu arsuri pe 30% din suprafața corpului și a fost internat pe secția de Chirurgie plastică, la Mari Arși.
Cei doi au suferit arsuri de gradul II și III pe 20-30% din suprafața corpului.
”Tânăra are arsuri la nivelul feței, la nivelul gâtului, la nivelul toracelui și la nivelul membrelor superioare, aproximativ 25% din suprafața corpului, arsuri de gradul II și III, conștientă, în schimb bărbatului i-au fost afectate căile respiratorii. El are arsuri la nivelul feței, la nivelul gâtului și membrelor superioare”, declara, aseară, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, Constantin Demian.
Ieri după-masă, bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost transportat cu elicopterul SMURD la un spital din Timișoara, în timp ce pentru tânăra de 29 de ani a fost solicitată, inițial, o aeronavă pentru transportarea ei la spitalul de arși din București, însă, în cele dn urmă, s-a decis ca tânăra să fie transportată cu ambulanța până la București.
Reamintim că o deflagrație puternică a avut loc în această după-masă într-un bloc de garsoniere din Satu Mare.
19 locuințe situate la etajul al treilea au fost afectate de explozia cauzată de o acumulare de gaze, explozie care nu a fost urmată de un incendiu.
Toate cele 19 garsoniere situate la etajul trei au fost afectate de explozie. Ușile, geamurile, chiuvetele, mobila din locuințe s-au crăpat sau pur și simplu au zburat pe holul blocului.
Oamenii au fost îngroziți.Două persoane s-au ales cu arsuri pe 20% din suprafața corpului, respectiv pe față, pe gât și membrele superioare. Astfel, un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost transportat cu elicopterul SMURD la un spital din Timișoara, în timp ce pentru tânăra de 29 de ani a fost solicitată, inițial, o aeronavă pentru transportarea ei la spitalul de arși din București, însă, în cele dn urmă, s-a decis ca tânăra să fie transportată cu ambulanța până la București.
Din primele cercetări, cauza probabilă de producere a deflagrației a fost o acumulare de gaze în interiorul locuinței, iar sursa de aprindere: flacără deschisă. Surse ar fi declarat că totul ar fi pornit de la un convector pe gaz care a fost montat chiar de victimă. Se pare că bărbatul ar fi uitat să pună un dop la capătul țevii de gaz, astel că a rezultat o scurgere de gaz urmată de o deflație puternică.