Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Medieșu Aurit au identificat persoana bănuită de comiterea a două infracțiuni de furt de carburant, comise în noaptea de 31 octombrie/1 noiembrie

 

Polițiștii au fost sesizați de către doi bărbați, ambii din Medieșu Aurit, cu privire la faptul că în noaptea de 31 octombrie/1 noiembrie, persoane necunoscute ar fi sustras aproximativ 100 litri de motorină din rezervorul unui camion, respectiv aproximativ 80 de litri de motorină din rezervorul unui tractor, autovehicule ce se aflau parcate pe raza  localității Medieșu Aurit.                                     

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 18 ani, din Livada este persoana bănuită de comiterea celor două furturi.

Verificările în cauze continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentIa pastila SRS: Soții Iohannis vor fi amendați?
Articolul următorCalificarea la barajul pentru Campionatul Mondial, în pericol! România, doar egal cu Islanda!