Un bărbat Suceava pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și nerespectarea măsurii controlului judiciar, a fost depistat în județul Satu Mare și dus după gratii de polițiști.

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare au soluționat, joi, un mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, privind pe un bărbat de 24 de ani din Suceava.

Potrivit IPJ Satu Mare, bărbatul a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție. 

Perioada de arestare preventivă este de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de furt și nerespectarea măsurii controlului judiciar.         

 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentGelu Vișan, acuzații fără precedent la adresa unui fost ministru al Transporturilor. Șpăgi astronomice, negociate direct, ca la piață
Articolul următorContractul de privatizare al Petrom ar putea fi anulat. Ce spune fostul șef al CCR, Augustin Zegrean