Advertising
Trei consilieri județeni au trecut de la PSD la Pro România
16 ian. 2019, 16:16

ponta la satu mare
Articol scris de Scris de Paduraru Valentin
Președintele Pro România, Victor Ponta, s-a aflat azi în municipiul Satu Mare, unde s-a întâlnit cu membrii și simpatizanții partidului. În turneul de promovare a noului partid Pro România, Ponta a venit însoțit de către deputații Daniel Constantin și Nicolae Bănicioiu.Fostul premier a anunțat că, alături de fostul primar Dorel Coica și deputatul Octavian Petric, trei consilieri județeni sătmăreni s-au alăturat echipei sale. Cei trei consilieri județeni din Satu Mare care au trecut de la PSD la Pro România sunt Claudiu Ardelean, Alexandru Horvat și Constantin Ferencz, precum și consilierul tășnădean Adrian Farcău. După această schimbare, aceștia urmează să-și piardă funcțiile de consilieri. ”Am făcut acest pas din totală convingere, credem cu toată tăria în acest proiect, în priectul Pro România, al lui Victor Ponta. Nu e vorba despre oportunism în ceea ce ne priveşte pentru că noi practic nu avem nimic de câştigat, pierdem funcţiile de consilieri judeţeni, eu îmi pierd şi funcţa de preşedinte executiv al PSD Satu Mare. Vreau să facem parte dintr-o echipă unde puntem să muncim, în care ideile bune să fie promovate, în care persoanele competente să fie promovate pe criterii obiective”, a declarat Ciprian Ardelean. ”Prietenia obligă şi tot acest lucru m-a obligat şi pe mine să mă alături prietenilor mei pe care-i cunosc de foarte mult timp, care nu m-au înşelat niciodată, am crezut în cuvântul lor şi în susţinerea pe care mi-au dat-o. Acest lucru m-a determinat să vin alături de oameni corecţi, oneşti, cinstiţi, care sunt consvins că vor face performanţă. Am venit în Pro România să facem performanţă şi cu certitudine nu vom trece nevăzuţi prin viaţa politică”, a spus Alexandru Horvat. ”Am luat decizia alături de colegii mei să aderăm la Pro România pentru că aşa am simţit noi că e mai bine pentru noi şi pentru comunităţile din care facem parte. (...). În organizaţia din care fac parte, de la Medieşu Aurit, am ajuns să nu mai fim consultaţi, cei cu valoare, şi atunci a trebuit să gândim o soluţie de moment. Dl. Ponta a venit cu soluţia Pro România. Îi mulţumesc să mi-a dat această ocazie, îi vom fi alături în continuare”, a spus Constantin Ferencz.
Citește și:
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














