Dacian Cioloș, prezent la Satu Mare: ”Timpul celor de la PSD și ALDE a trecut și e nevoie de o alternativă politică”

dacian ciolos la satu mare
Preşedintele Alianţei 2020 USR-PLUS, Dacian Cioloş, a declarat astăzi, la Satu Mare, că, prin campania de strângeri de semnături în întreaga ţară, se doreşte relaţionarea directă cu populaţia, nu prin intermediari.
El a precizat că scopul este de a sublinia importanţa prezenţei la alegerile europarlamentare din luna mai.”Săptămâna viitoare, marţi, intenţionăm să depunem lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare la BEC. Avem deja numărul de semnături necesar, aproape 500.000 de semnături. Azi ne aflăm la Satu Mare care e o zonă foarte dinamică, și pentru USR și pentru PLUS, și am venit să îi susținem pe colegii noștri”, a spus Cioloș.Cioloş speră ca după alegerile europarlamentare, Alianţa 2020 să devină a treia forţă politică din România şi principala voce din opoziţie.”Alegătorii își doresc în primul rând o schimbare. Vor să le spună celor de la PSD și ALDE că timpul lor a trecut și că e nevoie de o alternativă politică. Obiectivul nostru este să ajungem în 2020, și mai repede dacă se poate, să oferim o majoritate politică nouă în Parlament și un Guvern”, a spus Dacian Cioloș.
Citește și:
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














