Accident grav în județ. Victimă transportată cu elicopterul SMURD

accident-vama1
Forțele de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș au fost solicitate să intervină duminică după-amiază pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor rezultate în urma unui accident produs pe un drum agricol din localitatea Vama.
La fața locului a fost găsită
o mașină de teren răsturnată peste una dintre cele 4 persoane aflate în autovehicul
(bărbat de 28 de ani). Până la sosirea echipajului medical cu ambulanța SMURD - terapie intensivă mobilă, paramedicii au început manevrele de resuscitare. Având în vedere starea victimei, a fost solicitat un elicopter SMURD.Bărbatul a fost preluat în stare de inconștiență și a fost transportat la UPU Baia Mare. O altă victimă (tânără de 28 de ani), care prezenta mai multe traumatisme și celelalte 2 persoane implicate, aflate în stare de șoc, au fost transportate la Spitalul Negrești Oaș pentru continuarea investigațiilor medicale.Pentru gestionarea acestui eveniment au acționat subofițeri și personal medical cu: o autospecială cu modul de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, o ambulanță aparținând SAJ și
elicopterul SMURD de la Jibou.
În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 22 de ani, din localitatea Vama, a condus un autoturism pe un drum nedeschis circulației publice, în zona Vizieri, din localitatea Vama, iar pe fondul terenului accidentat, autoturismul s-a răsturnat, cu acesta în auto aflându-se alte 3 persoane de 20, respectiv 28 de ani.În urma impactului, doi dintre pasageri, o femeie și un bărbat, de 28 de ani, au suferit vătămări corporale, bărbatul fiind mai grav accidentat a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean din Baia Mare.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în cadrul căruia se efectuează investigații pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.[gallery ids="90292,90293,90294"]
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











