7 ANI DE LA MOARTEA REGELUI MIHAI

7 ANI DE LA MOARTEA REGELUI MIHAI
Regele Mihai este ultima mare personalitate a istoriei României din secolul XX
Regele Mihai a murit în 2017, pe 5 decembrie, la reședința sa din Elveția. Avea 96 de ani și a condus România în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
Regele Mihai este ultima mare personalitate a istoriei României din secolul XX. A fost printre ultimul dintre foști lideri de stat din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și ultimul rege al Europei de Est. Pe 16 decembrie 2017 ne-am luat rămas bun de la un Rege și de la o epocă.
Regele Mihai I al Româiei a fost un copil fericit şi studios, pasionat de sport şi de maşini. Regele Mihai s-a grăbit să vină pe lume la 7 luni. A deschis ochii la Sinaia, în vila Foişor aflată pe Domeniul Regal, în vecinătatea Peleşului şi a Pelisorului, potrivit Click.ro.
„Micul rege se juca, scria, citea şi era, de fapt, foarte pasionat de tehnică de mic. Asta e o certitudine”, spune Mircea Hortopan, directorul de patrimoniu al Castelului Peleş, potrivit Romania Libera. Înotul, echitaţia şi schiul erau obligatorii în instrucţia unui monarh cu o educaţie desăvârşită.
Încă de mic, regele era pasionat de tehnică şi automobile. Avea doar şase ani când a primit prima sa maşina. Şi era încă un copil când a luat şi prima lecţie de şofat. „Cred că m-am născut cu volanul în mâna”, obişnuia regele să spună.
Articolul complet, AICI
Citește și:
- 08:57 - Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mugurel Vrabete va fi depus vineri la Sala Palatului
- 08:45 - Explozii la mai multe baze aeriene rusești din Krasnodar Krai, în urma unui posibil atac ucrainean în regiunea Mării Negre
- 08:41 - Trump susține că noul lider suprem al Iranului este în viaţă, dar este rănit
- 08:36 - Explozia prețului carburanților. Motorina a trecut de pragul de 9 lei/l în stațiile OMV
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











