În această seară, în jurul orei 19:30, dispeceratul I. S. U. Satu Mare a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier, pe raza localității Ambud, în urma căruia o persoană a rămas încarcerată.

Ajunși la fața locului, pompierii au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, oprit într-un stâlp de curent. Având în vedere faptul că stâlpul era rupt și în jur se aflau mai multe fire electrice aflate sub tensiune, forțele de intervenție au solicitat sprijinul furnizorului de energie electrică.
Pentru a interveni în siguranță, respectiv pentru extragerea în siguranță a victimei, pompierii au procedat la sprijinirea stâlpului cu accesoriile din dotare.
Din nefericire, victima – șoferul autoturismului a fost găsită în stare de inconștiență. După extragerea acesteia, echipajul de terapie intensivă a preluat bărbatul, care prezenta funcții vitale, și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru investigații medicale suplimentare.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD cu modul de terapie intensivă. Ajunși la fața locului, pompierii au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, oprit într-un stâlp de curent. Având în vedere faptul că stâlpul era rupt și în jur se aflau mai multe fire electrice aflate sub tensiune, forțele de intervenție au solicitat sprijinul furnizorului de energie electrică. Pentru a interveni în siguranță, respectiv pentru extragerea în siguranță a victimei, pompierii au procedat la sprijinirea stâlpului cu accesoriile din dotare. Din nefericire, victima – șoferul autoturismului a fost găsită în stare de inconștiență. După extragerea acesteia, echipajul de terapie intensivă a preluat bărbatul, care prezenta funcții vitale, și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru investigații medicale suplimentare.

Articolul precedentMeci amical | CSM Satu Mare a învins Csenger FC
Articolul următorOperațiune de salvare pe Vârful Pietroasa. Tânăr blocat pe munte