Un bărbat din Satu Mare s-a ales cu dosar penal, dar și cu un ordin de protecție provizoriu, după ce, beat fiind, și-a amenințat soția.

 

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare-Biroul de Ordine Publică au fost sesizați de către o femeie de 49 de ani, domiciliată în Satu Mare, cu privire la faptul că, pe fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool, ar fi fost amenințată de către fostul soț, în vârstă de 50 de ani, care i-a creat o stare de temere.

Polițiștii ajunși la fața locului au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de femeie, precum și de domiciliu și de locul de muncă al acesteia.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentOpţiuni de cazare la cele mai aşteptate festivaluri: UNTOLD, NEVERSEA ȘI MASSIF
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET