Și-a lovit soția cu ciocanul în cap, în timp ce aceasta îi făcea baie copilului

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au formulat referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului F. I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. Față de inculpat s-a luat măsura retinerii pe o durată de 24 de ore.

”În data de 09.10.2018, în jurul orei 21.00, pe fondul unor neînţelegeri în familie, în timp ce persoana vătămată F. A., soţia sa, se pregătea să îmbăieze unul dintre copii şi se afla lângă vană, inculpatul a tras-o de păr, aceasta a alunecat şi s-a lovit cu capul de gresie.
Ulterior, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un ciocan în zona capului, iar când şi-a dat seama că aceasta este inconştientă, a scos-o din baie până în cameră şi a ieşit pe casa scări cerând vecinilor să cheme o ambulanţă. Aceasta a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare în comă, ulterior fiind transferată la secţia de neurochirurgie a Spitalului din Baia Mare.
Inculpatul F.I. a recunoscut şi a regretat fapta, spun procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Referatul, împreună cu dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare, in data de 11 octombrie 2018, a emis mandatul de arestare preventivă faţă de inculpatul F. I. , pe o durată de 30 de zile.
La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al județului Satu Mare – Serviciul de investigații criminale.

Articolul precedentDosar penal pentru un sătmărean care și-a însușit două carduri găsite pe jos
Articolul următorTârg de adopție pentru câinii de la adăpost