Poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu au descoperit și indisponibilizat două semiremorci care aveau montate artizanal, două rezervoare, de aproximativ 600 de litri, fiecare, pline cu motorină. Șoferii, doi cetățeni sârbi, au rămas fară semiremorcile cu rezervoarele cu motorină, au primit amenzi în valoare de 12.000 lei și au inderdicție de a mai intra în România  pe o perioadă de 5 ani.

 

 

Ieri, 9 februarie, în jurul orei 12.00, pe sensul de intrare în România, s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu Rutier din județul Satu Mare, doi cetățeni sârbi, cu două automarfare, unul marca Iveco cu semiremorcă Kogel, iar celalalt cu un automarfar DAF cu o semiremorcă marca Lamberet, ambele autovehicule  înmatriculate în Serbia.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autovehiculelor și persoanelor.

Astfel, au fost descoperite în două rezervoare artizanale, special amenajate la nivelul celor două semiremorci, cantitatea de 1.150 de litri de motorină, 600 de litri în rezervorul semiremorcii Kogel și 550 de litri în cel al semiremorcii Lamberet, combustibil în valoare de 5.750 lei.

Reprezentanții Biroului Vamal Halmeu au luat măsura ridicării în vederea confiscării a cele două semiremorci cu rezervoarele cu motorină (valoare semiremorcilor se ridică la suma de 100.000 lei) și au aplicat celor doi cetățeni sârbi, în vârstă de  33, respectiv, 60 de ani, amenzi în valoare de 6.000 lei fiecare.

Totodată, împotriva cetățenilor sârbi a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentO adolescentă din Satu Mare a amenințat că se aruncă de pe un pod din municipiu
Articolul următorBistrițeanul Alin Seserman propus de PNL Satu Mare pentru o funcție de secretar de stat în Ministerul Mediului! Deputatul Cozma, liderul liberalilor sătmăreni: De unde aveți aceste elemente?