Doi bărbați din județul Satu Mare s-au ales cu dosare penale, dar și cu ordine de restricție provizorii, după ce au fost violenți cu partenrele lor de viață.

 

Polițiștii sătmăreni au fost sesizați, în noaptea de sâmbătă spre duminică de către o femeie din Satu Mare despre faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii purtate la domiciliu cu concubinul său în vârstă de 31 de ani, ar fi fost lovită cu pumnul la nivelul feței.

În urma verificărilor efectuate, precum și a completării formularului de risc, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

 

De asemenea, duminică seara, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug au fost sesizați despre faptul că, pe raza localității Viile Satu Mare, o femeie ar fi fost agresată de către concubinul său.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie de 60 de ani, domiciliată în aceeași localitate, în urma unor neînțelegeri cu concubinul său, un bărbat de 47 de ani, ar fi fost lovită de către acesta în zona feței.

Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care acesta este obligat să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de concubina sa.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

 

 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentPreședintele PPE: Bulgaria și România trebuie să devină state membre ale spațiului Schengen
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET