Un bărbat din Satu Mare a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, în urma unor percheziții care au fost efectuate miercuri de polițiști și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

 
 
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au pus în executare, miercuri, 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Satu Mare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
 
Potrivit IPJ Satu Mare, în urma cercetărilor efectuate și a punerii în executare a mandatelor de percheziție emise, polițiștii au descoperit o armă tip pistol, o bucată de tub cu CO2, două pungi din material plastic cu închidere de tip zip-lock, în care se afla muniția aferentă armei sus menționate, un telefon mobil, 10.000 de euro, precum și o pungă din material plastic, cu un conținut de substanță cristalină, în stare solidă, de culoare alb. 
 
Polițiștii au ridicat bunurile descoperite, în vederea expertizării acestora și a continuării cercetărilor.
 
Totodată, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 31 de ani, cu domiciliul în Satu Mare, iar în cursul zilei de azi a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.

 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentMotocicletă furată din Belgia, oprită în Vama Petea
Articolul următorFactura la gaze va putea fi achitată eșalonat. Ce măsuri propune ANRE