Șase șoferi au fost depistați vineri, băuți la volan, pe șoselele din județul Satu Mare. Unul dintre aceștia s-a ales cu dosar penal, iar ceilalți au rămas fără permise de conducere pentru următoarele 3 luni.

 

Pe parcursul zilei de ieri, 30 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au depistat 5 conducători auto care se aflau la volanul unor autovehicule pe raza județului Satu Mare, sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, fiind testați cu aparatul alcooltest au rezultat concentrații alcoolice cuprinse între 0,03 mg/l și 0,38 mg/l.

În cazul acestora oamenii legii au dispus măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

 

Totodată, polițiștii Biroului Rutier Carei, au depistat pe raza localității Lucăceni un bărbat, de 53 de ani, din Berveni, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Drept urmare, bărbatul a fost condus de polițiști la o unitate spitalicească in vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedent156 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2
Articolul următorCanicula prelungeşte restricțiile de tonaj