Vreau să încep acest editorial prin a transmite cele mai frumoase gânduri pentru trupele noastre aflate acasă, dar și în orice teatru de oprațiuni. De ziua Armatei Române, un gând pios de rugăciune se înalță și pentru eroii care s-au jertfit pentru ca noi să fim ceea ce suntem în acest moment! O țară cu granițe bine definite, un neam mândru și demn, o națiune liberă, europeană și care nu încetează să lupte pentru dreptate! Prea mult ne desconsiderăm și o facem din cauza modului în care ne tratează vremelnicii conducători de acasă, ori unii dintre cei ai altor națiuni! Să stăm drepți în fața sorții! 

Semnificația zilei de azi este cu atât mai importantă cu cât pe 25 octombrie 1944 Armata română a intrat în orașul Carei, preluând controlul asupra întregului teritoriu transilvănean ocupat în urma Dictatului de la Viena, din 1940, de Ungaria. A fost ultima bătălie pentru eliberarea teritoriului românesc, dar nu cea din urmă a trupelor noastre. După această luptă, armata noastră și-a continuat marșul pe Frontul de vest, contribuind la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei de sub ocupația naziștilor.

Astăzi, la aproape opt decenii distanță, se scrie iar cu sânge destinul omenirii. Istoria este creionată de alți eroi, care țin piept invaziei barbare și hoardelor nemiloase dezlănțuite de Putin! Suntem datori în fața vremurilor pe care le trăim să ne ridicăm, la unison, împotriva răului care ne cuprinde și să-i oprim avansul care înghite Europa și, odată cu ea, întreaga lume. Înainte de orice, să fim mijlocitori ai păcii! Și o putem face!

Dar pentru ca acest lucru să fie realizabil trebuie să avem și conducători demni și drepți, care își iubesc țara și poporul. Lideri cărora să le fie biblie doar interesul național și care să nu stea cu capul plecat în fața străinilor. Dar astăzi, la ceas de mare cumpănă pentru noi toți, perdele groase de fum se ridică din toate direcțiile, asta pentru ca să ne distragă atenția de la problemele care ne apasă cu adevărat. Sunt noi tensiuni în coaliția care are o majoritate de 70% în Parlament. Demisia lui Vasile Dîncu, chair înaite de CSAT și Ziua Armatei, agită spiritele în PSD, dar și în PNL. Social-democrații spun că ar fi dispuși să cedeze ministerul Apărării pentru cel de la Energie. Dar răspunsul ferm a venit din partea lui Rareș Bogdan. ”Eu sper ca PSD să reușească să înțeleagă, dacă nu o să le explicăm, că România are cea mai lungă graniță cu o țară aflată în conflict armat, care suferă din cauza unei agresiuni a unei țări vecine, Rusia. Nu pot în astfel de situații să tratez portofoliul Apărării ca pe oricare altul și să îl consider la și altele”, a explicat omul numărul doi din PNL. De altfel, eu consider că astfel de tranzacții la nivel înalt nu reprezintă decât o palmă dată românilor. Este de neperims ca în plină criză să vă focusați pe astfel de chestiuni, și nu pe rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm. Aleșii nației joacă alba-neagra cu ordonața pe energie, lege care nici azi nu e gata! Dragi conducători, oamenii nu știu ce să mai facă și de unde să mai economisească pentru a sătura pofta de jaf a băieților deștepți, pe care voi îi țineți în brațe! Unii clienți nu au primit de trei luni facturi și se tem să deschidă cutiuța de scrisori. Aceste facturi în cascadă ar putea aduce falimentul multora dintre noi. Cel mai mult suferă bunicii care au ajuns la capătul răbdării și așteaptă cu disperare negocierea pensiilor la Bruxelles de către premierul Nicolae Ciucă.

În timp ce politicienii se bat în procente de majorare, seniorii țării se chinuie să supraviețuiască cu veniturile de mizerie pe care le primesc după 40 de ani de muncă, în folosul acestei țări. Pe tot mai mulți dintre seniori îi găsim zilnic, la cozile rușinii și umilinței, la casele de ajutor reciproc, unde se împrumută ca să își ducă traiul de zi cu zi. După ce își plătesc medicamentele și datoriile, abia dacă le mai rămân bani pentru mâncare. Așa știm să ne răsplătim înaintașii care ne-au lăsat o țară, o țară pe care noi am adus-o în ruine! Vestea bună este că actuala coaliție nu poate da înapoi și trebuie să impoziteze pensiile speciale până la finalul anului. Banca Mondială a transmis Guvernului că nicio pensie nu trebuie să fie mai mare decât salariul. Aceste pensii trebuie să fie tăiate, spun experții. Iar ”privilegiații” trebuie să își ia adio de la gândul de a se pensiona la 45 de ani așa cum se întâmplă în prezent. Noua lege trebuie să fie adoptată până la finalul acestui an, altfel România riscă să piardă banii din PNRR. În contextul războiului din Ucraina, pensiile militarilor ar putea rămâne nemodificate pentru a evita plecări masive din sistem. Asta ne recomandă Banca Mondială. Mai mult, schimbările nu se vor produce de la o zi la alta iar legea va stabili și o perioadă de tranziție de 10 ani. Ar fi un prim pas pentru a regla inechitățile din sistem, dar cu o floare nu se poate face primăvară, iar cu 1.000 de lei nu se poate supraviețui în România! Nu îi putem lăsa pe părinții și bunicii noștri să lupte cu sărăcia! O națiune care nu își prețiuește trecutul nu poate privi către viitor. Iar viitorul devine din ce în ce mai greu de previzionat. Trăim vremuri în care nu mai există siguranță și nici predictibilitate. Mai grav este când instabilitatea este provocată chiar de politicienii cărora poporul le-a dat girul pentru a găsi solțiile care să îi aducă bunăstare.

Nu vă este rușine, stimați aleși, să vă uitați în ochii oamenilor cărora le promiteți și luna de pe cer, dar nu le livrați nimic? Cum îndrăzniți să cereți votul românilor pe care îi ignorați și îi umiliți în fiecare zi? Aveți o majoritate covârșitoare, aveți pârghiile necesare pentru a salva țara și pentru a-i pune pe oameni la adăpost înaintea acestei ierni cumplite, cu facturi astimate de cinci ori mai mari față de anul trecut! Haosul de pe piața de energie este mama părintele crizelor cu care ne confruntăm, de aici a pornit, după doi ani de pendemie, bulgărele de zăpadă care a condus la creșterea inflației și la prețurile de coșmar de azi. Evident, războiul lui Putin nu a făcut alteceva decât să acutizeze problemele grave cu care ne confruntăm. Dar nu Rusia este principalul vinovat pentru traiul tot mai greu al românilor. Lipsa de fermitate în decizii a politicienilor noștri a deztabilizat întreaga societate. Iar partenerii acestui mariaj în trei se luptă în declarații ironice, care pe la televizor, care pe facebook. La bătaie a ieșit și senatorul Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD. Acesta le cere liberalilor „să nu mai stea încremeniți în trecut și să privească alături de social-democrați către viitor, adică să accepte că singura soluție viabilă este reglementarea temporară a prețului energiei și gazelor.” Cu toții suntem de acord că liberalizarea pieței a fost un eșec de proporții, care s-a produs sălbatic și necotrolat, fără un cadru clar. Vina o poartă întreaga clasă politică, nu doar un partid sau altul. Politicienii, indiferent de tabăra în care se află, nu fac altceva decât să prelungească agonia unui popor întreg. Dacă voi nu sunteți în stare să creionați legi drepte, de ce nu priviți către omologii din alte state? De ce nu vă inspirați de la ei? Pentru că nu vă pasă, acesta este răspunsul!

La rampă a ieșit azi și Alexandru Rafila. Proaspăt întors din însorita Cubă, ministrul Sănatății a ținut să ne lumineze în privința achiziției de vaccinuri. Pandemia este istorie, dar România trebuie să mai primească încă 15 milioane de doze. Alte sute de milioane de euro vor fi aruncați pe fereastră, într-un moment în care nu ne mai permitem să facem risipă. Este drept aici nu este vina lui Rafila, ci a predecesorilor care au semnat aceste contracte de achiziții. Actualul ministru a vorbit și despre infecțiile din spitale care ucid, conform Domniei Sale, aproape 1700 de români anual. Este o cifră uriașă, însă Rafila dă vina tot pe noi. Asta pentru că luăm antibiotice rezistente la bacterii. Mai mult, acesta îi acuză și pe managerii de spitale pe care urmează să îi evalueze. Dar pe dumneavoastră când vă vor evalua partenerii de coaliție? Că românii s-au cam lămurit! Ministrul a găsit soluția pentru morții din spitale și se uită acum către Dumnezeu, care este singurul ce ne mai poate salva de condițiile mizere din spitale. Cer pe aceasta cale, din nou, demisia celui mai incompetent ministru al sanatatii din ultimii ani! Nu este suficient că Alexandru Rafila este copil de securist, bine protejat și susținut intern și internațional! Acest individ îmbrăcat in costum de cioclu îngroapă cu succes sistemul public de sănătate! Am înțeles că de Clotilda de la sectorul 1 nu ne putem atinge, ca este fata lui tata, șef la serviciile franceze, venită in misiune la insistentele serviciilor franceze, dar chiar numai de servicii ne lovim în toate părțile? Adică înțeleg ca sunt și in politica, și in afaceri și in tot! Înțeleg și ca, odată intrat in serviciile secrete, trebuie să rămâi secret, nu te pot desconspira altii care au nas, au încă vederea clară, dar chiar așa? Peste tot, numai oamenii securiciului, chitiți sa distrugă tot, fără sa pună nimic in loc?

Voi, români cinstiți, care vă știți luptători , cât mai suportați? Cât mai îndurați? Cât mai rezistați sa va treacă viața așteptând sa se producă de la sine schimbarea? Un popor ce nu ia atitudine, ce nu luptă pentru unitate, pentru respect, pentru trecut și viitor, pentru părinți, pentru cei ce s-au bătut ca noi sa avem o țara este un popor condamnat! Putem cultiva iubirea? Sau cum spune Clotilde ca Occidentul nu are nevoie de religie, spune și Rafila ca ministerele nu au nevoie de miniștri competenti?! Fără meritocrație nu exista democrație! Uniți avem putere! Unirea e făcută de noi, poporul in jurul intereselor comune și a valorilor naționale! Jos cu incompetenții de la butoane! Cer prea mult? Și dacă nu cer eu, ori voi, mâine și ei vor fi posesorii pensiilor speciale pe care copiii și nepoții voștri patrioți vor munci din greu in aceasta țara, ca sa le plătească lor!!! Rasplata pentru anii ce ni i-au furat din viața!

Nu ne mai facem bine în acest ritm, mai ales că tratamentul lui Rafila, dar și al altor politicieni, pentru românii conține două medicamente: cinism și dispreț. Vă invit să chibzuim atunci când ne vor cere iar votul! A sta acasă nu este o soluție. A venit vremea să învățăm din greșelii și să îi alegem doar pe acei conducatori care își iubesc țara și care au soluții pentru a reconstrui România din ruinele lăsate de cei care ne-au păstorit în ultimii 33 de ani! Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit să facem România suverană! 

Articolul precedent44 de tone deşeuri din aluminiu, oprite la intrarea în ţară, în PTF Petea
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET