Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcat cu deșeuri din aluminiu. Deşeurile erau destinate unei firme din județul Satu Mare însă nu au ajuns la destinație.

 

Luni, 24 octombrie, în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean maghiar, conducând un automarfar înmatriculat în Ungaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din aluminiu, de la o societate comercială din Ungaria către o firmă din județul Satu Mare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în total 22.234 kg – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 22.00, la același punct de trecere a frontierei s-a prezentat un cetățean român, care conducea un automarfar înmatriculat în țara noastră. Și acesta transporta 23.240 kg deșeuri din aluminiu, de la o societate comercială din Slovacia și care urmau să ajungă la o firmă din județul Satu Mare.

Conform legislaţiei în vigoare, cei doi conducători auto nu au putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentSătmăreancă cercetată pentru furt
Articolul următorROMÂNIA SUVERANĂ: Nu vă este rușine, stimați aleși, să vă uitați în ochii oamenilor cărora le promiteți și luna de pe cer, dar nu le livrați nimic?