Program modificat la ghișeul pentru eliberarea cazierului judiciar

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a luat hotărârea ca în zilele de 16 și 17 august, ghișeul pentru eliberarea cazierului judiciar din municipiul Satu Mare să fie deschis în intervalele orare 09.00 – 12.00 și 13.00 – 14.00.
De asemenea, întrucât miercuri, 15 august, este zi liberă cu ocazie zilei de Sf. Maria, examenul pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce de la 90 de zile la 30 de zile, care în mod normal se susține în fiecare zi de miercuri, de la ora 14.45, la Liceul CFR de pe strada Corvinilor din municipiul Satu Mare, va fi susținut marți, 14 august, de la aceeași oră, 14.45, la Liceul CFR din municipiul Satu Mare.
De săptămâna viitoare, examenul se va desfășura după programul normal.

Articolul precedentPrimul autobuz hibrid, în teste, la Satu Mare. Autoritățile, încântate
Articolul următorCondamnat la închisoare, oprit în PTF Petea