Președintele României, Klaus Iohannis, a avut, la Palatul Cotroceni, o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul României, Ludovic Orban.

Șeful statului a făcut primele declarații după ședință.

„Am avut o ședință comună cu premierul și cu mai mulți miniștri.

Am analizat situația în care ne aflăm, stadiul epidemiei și ce măsuri se impun. Avem și astăzi aproape 200 de acazuri noi. Începând din 1 iunie câteva activități care au fost interzise vo  redeveni posibil. Se redeschid terasele. Este clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale, mesele vor fi la cel puțin doi metri, vom putea sta maxim 4 persoane la o masă. De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici e nevoie de

Va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar în conidții de igienă. Vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu până la 500 de spectatori. De la 1 iunie deplasările în afara localității vor fi libere. În ce privește competiții sportive avem o veste bună. Se vor putea relua competițiile pentru sporturile care se practică afară, mai puțin sporturi de contact”, a declarat Klaus Iohannis.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCăutat de autoritățile italiene, reținut în Petea
Articolul următorSTARE DE ALERTĂ | Klaus Iohannis: ”De la 1 iunie se redeschid terasele. Se reiau competițiile sportive și se va putea merge la plajă”