Peste 350 de poliţişti sătmăreni asigură ordinea la manifestările organizate de Sfânta Maria

Peste 350 de polițiști sunt la serviciu pe perioada 15 – 19 august, pentru siguranța cetățenilor și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier pe principalele artere rutiere și spre lăcașurile de cult.
Pe perioada manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cât și pe perioada zilelor libere care urmează, polițiștii s-au organizat astfel încât atât persoanele care participă la astfel de manifestări sau pleacă din județ să fie permanent în siguranță.
Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, sunt organizate aproximativ 120 de patrule de siguranță publică dintre care 22 pedestre și în jur de 100 auto.
Pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere, vor acționa în medie zilnic aproximativ 25 de polițiști de la rutieră, care de asemenea vor utiliza, zilnic 10 aparate radar, pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care nu respectă regimul legal de viteză.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare îndeamnă cetățenii să respecte legislația în vigoare, atât regulile privind circulația pe drumurile publice cât și normele de conviețuirea socială, pentru a se putea bucura de sărbători liniștite și o minivacanță fără evenimente negative.

Articolul precedentOameni ai străzii, treziți din somn și amendați de polițiști. Aceștia se odihneau în parcul de lângă Spitalul județean
Articolul următorCod roșu la frontieră. Aglomerație în vămi