Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 25 august a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale.

 

Astfel, la data de 25 august, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 44 600 de lei.

Totodată polițiștii rutieri au procedat la reținerea a 8 permise de conducere.

Astfel, marți,  polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad au depistat pe raza localității Supuru de Sus, un bărbat, de 41 de ani din Satu Mare, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la Spitalul Orășenesc Tășnad în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal.

Tot marți, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică au depistat un bărbat de 54 de ani din Gherța Mare, care se afla la volanul unei autoutilitare pe DJ 109L, în comuna Turț sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În urma extinderii verificărilor, polițiștii au constatat că autoturismul condus de cel în cauză figura radiat din anul 2019.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

 

Tot pe 25 august,  polițiștii din cadrul Biroului Rutier Carei au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe raza municipiului Carei.

Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 39 de ani, din municipiul Carei,  care se deplasa cu un autoturism  pe strada 1 Decembrie 1918, la efectuarea virajului  pe strada 25 Octombrie, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe spațiul verde din partea dreaptă a direcției sale de mers.

Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la  Spitalul Municipal Carei în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal.

 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Cristian Popescu Piedone, șeful de restaurant ajuns primar de sector. Nu-și asumă nimic după tragedia Colectiv
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 55. A venit sezonul ambroziei!