Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători de la Sectorul Poliției de Frontieră Petea, au depistat patru cetățeni Bangladesh care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

 

Polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare și S.P.F. Petea au desfășurat ieri o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate.

„La ora 16.20, polițiștii de frontieră sătmăreni au identificat și reținut, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Dara, județul Satu Mare, un grup de patru persoane care se îndrepta spre teritoriul Ungariei.

Deoarece cele patru persoane nu își justificau prezența în zonă, polițiștii de frontieră le-au condus la sediu, în vederea continuării cercetărilor.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cei patru sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 22 și 33 de ani, declarând că intenționau să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge în Ungaria” a transmis Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentRomânia, pe locul 20 în lume la consumul la BERE. Cine se află pe prima poziție
Articolul următorDavid Popovici, campion european la 200 de metri liber!