Ieri, după-masă, un tânăr de 20 de ani, a provocat un eveniment rutier la ieșirea cu un autoturism din curtea unui imobil, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.
La data de 21.04.2019, în jurul orei 12.00, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au intervenit la un eveniment produs la ieșire din localitatea Satu Mare spre Dorolț.
În fapt, un tânăr de 20 de ani, din Satu Mare, la efectuarea manevrei de scoatere a unui autoturism din curtea unui imobil, a pătruns pe contrasens, determinând astfel un conducător de 29 de ani, din localitatea Doba, care se deplasa pe DN 19A, să frâneze brusc, pierzând astfel controlul asupra direcției de deplasare și intrând în șanțul din partea dreapta a sensului său de mers .
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a unei pasagere, de 39 de ani, din localitatea Cidreag, aflată în autoturismul care a părăsit partea carosabilă a drumului.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, totodată li s-au recoltat probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.