Adrian Oros, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se află astăzi într-o vizită de lucru în județul Satu Mare.

Acesta a susținut o conferință de presă la sediul companiei Unicarm din Vetiș, una dintre companiile românești din Satu Mare care face performanță în agricultură și în industria alimentară, unde a fost însoțit de prefectul Radu Bud, directorul de cancelarie, Adrian Cozma, deputatul Romeo Nicoară, viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, și directorul executiv adjunct al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Dan Zeicu.

Ministrul a efectuat vizite de lucru la două companii sătmărene din domeniul industriei alimentare, Primalact și Unicarm, pentru a afla problemele cu care se confruntă în această perioadă de evoluție a pandemiei, respectiv a avut o întâlnire cu conducerea deconcentratelor din subordinea Ministerului Agriculturii pentru a afla care este starea agriculturii în județul Satu Mare, dacă cei care activează în agricultură sau în industria alimentară au suferit pierderi în această perioadă de evoluție a pandemiei care, din păcate s-a suprapus, în unele zone din țară, și cu o secetă extremă.

”Mă aflu azi în județul Satu Mare pentru că am vrut să cunosc îndeaproape câțiva dintre producătorii români, câteva dintre companiile românești care activează atât în industria alimentară, dar și în agricultură. Voi avea și o întâlnire cu conducerea deconcentratelor din subordinea Ministerului Agriculturii să aflu care este starea agriculturii în județul Satu Mare, dacă cei care activează în agricultură sau în industria alimentară au fost impactați și au suferit pierderi în această perioadă de evoluție a pandemiei care, din păcate s-a suprapus, în unele zone din țară, și cu o secetă extremă și puternică, să evaluăm care e capacitatea de producție și de stocare în acest domeniu al industriei agroalimentare pentru că noi, la Minister, încă de la începutul crizei am monitorizat 2 aspecte: primul, aspectul stocurilor care, indiferent de consecințele pe care o să le aibă criza și seceta, stocurile de alimente de bază sunt suficiente pentru cetățeni, iar pe de altă parte supraveghem și monitorizăm și prețurile. Am dorit în primul rând să cunosc mai de aproape câteva dintre companiile românești din Satu Mare care fac performanță în agricultură și în industria alimentară”, a precizat ministrul Adrian Oros.

Ministrul a dat asigurări că toți fermierii care au suferit pierderi datorită secetei vor fi despăgubiți. De asemenea a subliniat importanța achiziționării de produse românești.

Tot azi, ministrul a efectuat și o vizită la Tășnad, unde s-a întâlnit cu producătorii agricoli din zonă.

Vizita de lucru a ministrului se va încheia cu o ședință, la sediul Instituției Prefectului, cu conducerea tuturor instituțiilor deconcentrate din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Articolul precedentAccident în intersecția din fața Muzeului Județean
Articolul următorProducătorii din județul Satu Mare, uniți sub brandul ”Produs Sătmărean”