Sute de plicuri care vor conține în interior o foaie A4 pe care va scrie #Grevă Electrolux vor fi trimise Ambasadei Suediei la București, potrivit anunțului făcut azi de liderul sătmărean al Cartel Alfa, Vasile Dârle.
”Am decis să trimitem câte un plic, cu confirmare de primire, la Ambasada Suediei și în plic să fie doar o foaie format A4 pe care scrie #GrevăElectrolux. Dacă au fost vestele galbene la Paris, vestele albastre s-au mutat la Satu Mare, acum vom trimite #Grevă Electrolux, pentru a avea sute de plicuri acolo”, a spus liderul sătmărean al Cartel Alfa, Vasile Dârle.
Cartel Alfa a mai trimis o scrisoare Ambasadei Suediei, la începutul declanșării grevei. Ei au precizat că muncitorii nu primesc salarii decente și că solicită majorarea veniturilor, dar și îmbunătățirea condițiilor și atmosferei din fabrică.
Peste 400 de angajați ai Electrolux se află de 15 zile în grevă generală. Sindicaliștii îi îndeamnă în continuare să rămână uniți, iar greviștii sunt hotărâți să nu cedeze.
Ieri, la Satu Mare s-a desfășurat un amplu marș de protest prin oraș, organizat de sindicaliștii Cartel Alfa. În urma marșului de protest, greviștii s-au ales cu o promisiune din partea prefectului Darius Filip de a încerca o nouă rundă de negocieri cu sindicaliștii, săptămâna viitoare. Până nu vor primi majorările salariale solicitate, greviștii sunt hotărâți să continuie acțiunile de protest.
Azi, alături de greviști sunt în continuare lideri ai Cartel Alfa din alte județe din țară. Aceștia au venit la Satu Mare cu mesaje de solidaritate și susținere.
Liderul sindicatului liber Samus, Sorin Faur, susține că negocierile s-au blocat din indiferența conducerii. ”În fiecare zi așteptăm o invitație. (…) În timpul grevei se negociază ore întregi. Aici, nu ne bagă nimeni în seamă”, a spus Faur.
Azi, alături de greviști s-a aflat Marian Apostol, liderul CNS Cartel Alfa Caraş-Severin, care a precizat că în lipsa dialogului, pare că și conducerea fabricii s-ar afla în grevă. Apostol este de părere că greviștii nu pot fi ignorați, iar suedezii de la Electrolux ar trebui să se preocupe ca toți angajații companiei să fie plătiți decent.
Liderii Cartel Alfa din țară vor trimite scrisori către Ambasada Suediei cu mesajul #GrevăElectrolux
Publicată de Realitatea De Satu Mare pe Vineri, 22 martie 2019