Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că nu există în acest moment un lider în zona opoziției care are capacitatea politică necesară să coaguleze o majoritate parlamentară.

Totodată, liderul UDMR a făcut un apel la alegătorii formațiunii și i-a îndemnat să participe la referendumul inițiat de președintele Iohannis. Îndemnul lui Hunor pentru maghiari este să voteze “Da” la ambele întrebări.

”Nu există în acest moment un lider în zona opoziției care are capacitatea politică necesară, viziunea necesară, moral stă extrem de puternic ca să coaguleze o majoritate. Nu văd acest lider. Hai să luăm așa: Traian Băsescu: haideți, să fim totuși oameni serioși! După 10 ani, cine mai vrea cu Băsescu? Pe lângă Iliescu, e al doilea om care a făcut cele mai multe dezastre în această țară. Ei sunt cei doi care sunt responsabili. Ludovic Orban? Mă-ndoiesc că va fi liderul în jurul căruia se va forma o majoritate. Dan Barna sau Dacian Cioloș? Nu cred. Victor Ponta? Nu mi se pare! Deci avem o problemă! Sigur, eu spun că acest guvern poate fi înlocuit oricând când există o majoritate și când această majoritate are capacitatea să dea ceva coerent măcar pentru o perioadă scurtă până în 2020 vor veni alegerile”, a spun Kelemen Hunor.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a aflat azi într-o vizită la Satu Mare unde a vorbit despre importanța alegerilor europarlamentare.

Articolul precedentExpoziția ”Satu Mare – un centru al modei românești”, la Muzeul Județean
Articolul următorKelemen Hunor a anunțat o nouă candidatură a actualului primar la Primăria Satu Mare