În luna iunie a acestui an, apele au luat 35 de vieți! Astfel de tragedii se produc, din nefericire, în fiecare vară, iar dovadă stau cele 33 de persoane care s-au înecat în luna iunie a anului trecut!

 

Vremea din ce în ce mai caldă îi îndeamnă pe oameni la scăldat, însă, pentru evitarea unor adevărate drame, este foarte important ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate pentru înot!

„În cele multe situații, curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul stau la baza unui scenariu dramatic! Condițiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare. Chiar și persoanele care înoată bine pot obosi, pot avea crampe musculare sau pot fi prinse într-un curent de apă.

Cel mai important aspect pe care părinții și bunicii trebuie să-l înțeleagă este că nu trebuie să-i lase pe copii nesupravegheați la scăldat.

Fiecare părinte trebuie să aibă în vedere siguranța copilului! Este foarte important să nu-ți pierzi copilul din câmpul vizual, nici măcar o secundă. Oricât de bine înoată copilul, nu aveți garanția că ceva rău nu se poate întâmpla!

Explicați-le copiilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate și consecințele grave, uneori tragice, ale actelor de teribilism.

Foarte important este ca în cazul unei situaţii de urgenţă, anunţaţi de îndată autorităţile prin numărul unic de urgenţă 112. În astfel de cazuri fiecare secundă contează!

Fii responsabil în preajma apei și învață-ți copilul să facă la fel!

Respectați avertizările privind interzicerea scăldatului!

Supravegheați permanent copiii aflați în apă sau în apropierea acesteia!”, transmit pompierii sătmăreni.

RECOMANDĂRI

Pentru evitarea situațiilor care vă pot pune viața în pericol, respectați următoarele măsuri:

 – Scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului.

 – Evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci.

 – Evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi.

 – Nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte.

 – Nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare.

 – Nu săriți în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii.

 – Nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici.

 – Echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentInfectările noi cu Covid s-au dublat în ultima săptămână. Câte îmbolnăviri am putea avea în august
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Nu ajungeţi sfinţi vânând răul