Sala “Alexandru Csipler” din Satu Mare va găzdui în weekend o nouă etapă din cadrul Circuitului European de floretă cadete la care vor concura 91 de sportive din 13 ţări.

La ediția a X-a a Cupei Satu Mare – Memorial “Ecaterina Stahl” participă sportive din România (23 sportive), Ucraina (19), Ungaria (19), Olanda (5), Polonia (5), Franţa (4), Suedia (4), Slovacia (4), Bulgaria (3), Cehia (2), Germania (1), Belgia (1). România va fi reprezentată de următoarele echipe: CS Satu Mare, ACS Floreta Timişoara, CSTA Bucureşti, ACS Balestra Bucureşti, CSA Steaua Bucureşti.

Județul Satu Mare va fi reprezentat la această competiție de Teodora Şofran, Melissa Korossy şi Diana Şuta. Sportivele sunt pregătite de Dan Şuta, Arnold Izsaki, Eva Lengyel şi Attila File.

Cea mai bine clasată floretistă sătmăreancă la Cupa Satu Mare va primi trofeul “Ecaterina Stahl”.

Evenimentul este organizat de Primăria Satu Mare, CSM Satu Mare, CS Satu Mare şi Federaţia Română de Scrimă.

Program:

Sâmbătă, 9 februarie:

– Ora 9:00: Circuit European – Cupa Satu Mare Memorial “Ecaterina Stahl” la feminin, individual;

Duminică, 10 februarie:

– Ora 9:00: Cupa Satu Mare la feminin echipe;

Articolul precedentFiltre ale Poliției şi RAR pe DN 19
Articolul următorIntervenție dificilă la o casă cuprinsă de flăcări în Certeze