La Centrul Cultural Carei a avut loc ieri conferința de deschidere a proiectului intitulat “Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către cetățeni în Municipiul Carei”. 

Scopul principal al proiectului în valoare de 2,9 milioane lei, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrative 2014-2020, îl constituie digitalizarea serviciilor publice furnizate de către Primăria Carei, se arată într-un material postat pe pagina de Facebook a administrației locale careiene.
Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a arătat că, prin implementarea acestui proiect, Primăria Carei va fi cea mai digitalizată primărie din județul Satu Mare, iar cetățenii nu vor mai fi obligați să mai stea la ghișee, putându-și rezolva online problemele legate de administrația locală.
Detaliile legate de implementarea proiectului au fost prezentate de către şeful Serviciului Proiecte, Programe şi Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei Carei, Carmen Egli, și de către consultantul IT Laurențiu Nica.
Prin implementarea proiectului, cetățenii vor avea la dispoziție un portal de servicii care va putea fi accesat de pe site-ul Primăriei Carei, care la rândul său va suferi un proces de modernizare. Astfel, cetățenii își vor putea rezolva problemele online, fără a mai fi nevoiți să se prezinte la ghișee și să completeze tot felul de formulare. În plus, taxele pentru toate aceste servicii vor putea fi plătite tot online.
Tot în cadrul proiectului vor fi adaptate procedurile de lucru din cadrul Primăriei, vor fi digitalizate arhivele și vor fi instruiți angajații instituției.
Valorea totală a proiectului “Întroducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către cetățeni în Municipiul Carei” este de 2,9 milioane lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 2,465 milioane lei. Proiectul este finanțat prin intermediul prin Programul Operațional Capacitate Administrative 2014-2020. Termenul de implementare este de 30 de luni.
Articolul precedentDosare penale pentru doi șoferi inconștienți
Articolul următorEchipa națională | Sătmăreanul Adrian Rus, convocat pentru partidele cu Suedia și Spania