Prevenirea victimizării minorilor și a delincvenței juvenile reprezintă o prioritate a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, cu accent pe reducerea comportamentelor de risc asociate fenomenului de bullying.

 

În cadrul proiectului ERASMUS+, proiect inițiat de către Liceul Tehnologic ,,George Emil Palade” Satu Mare, coordonator – directorul adjunct al instituției de învățământ, profesor Popa Alina, partener local – Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, prin Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, sub îndrumarea consilierului școlar și al polițistului din structura prevenire, elevii au fost implicați în diferite activități preventiv – educative, principalele obiective fiind dezvoltarea unui climat educațional sănătos prin prevenirea, recunoașterea și gestionarea corectă a situațiilor de risc, cu accent pe fenomenul de bullying.

 

Având același obiectiv, întâlnirea polițiștilor din structura proximitate a Poliției Orașului Tășnad, cărora li s-au alăturat polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară și din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității cu elevii Liceului Tehnologic Tășnad, a vizat problematica prevenirii comportamentelor de bullying în mediul școlar.

 

Luând forma unor dezbateri interactive, întâlnirile desfășurate în unitatea școlară, cu respectarea strictă a măsurilor SARS COV 2, s-au axat pe transmiterea unor informații cu tangență pe tema răspunderii penale a minorilor, a modalităților de identificare și răspuns la situații de bullying, dar și a măsurilor de sancționare a fenomenului, a instituțiilor abilitate să ofere suport, consiliere și soluționare în domeniu.

 

Prin prezentarea unor cazuri concrete de bullying, experiențe de viață personale sau ale prietenilor, cunoscuților, prin interpretarea unor jocuri de rol sau relatarea unor studii de caz din problematica abordată de către polițiști s-a reușit atât informarea tinerilor participanți, cât și transmiterea unor mesaje preventive, sensibilizarea acestora față de postura de victimă, agresor sau martor. A răspunde cu violență la violență, a rămâne pasiv la o situație de bullying, a încerca să își faci singur dreptate sunt comportamente percepute ca firești, ca normale de către tineri, deși bullying-ul, ca formă de manifestare a violenței școlare este perceput ca o amenințare în dezvoltarea fizică, emoțională, psihică, cu consecințe dramatice în devenirea adultului de mâine.

 

„A LUA ATITUDINE, fără a recurge la orice formă de violență,

 

A IDENTIFICA ȘI A GESTIONA CORECT SITUAȚIILE DE BULLYING,

 

A APELA LA UN ADULT DE ÎNCREDERE în orice situație de bullying au fost câteva mesaje pe care elevii participanți la sesiunile informativ – preventive, realizate de către polițiștii sătmăreni, le-au transmis și prin desen, la final, pentru a fi diseminate și în rândul altor tineri.

 

Activități similare vor fi desfășurate și în alte unități școlare din județul Satu Mare, în perioada următoare, fenomenul complex al bullying-ului fiind abordat din perspectiva mai multor specialiști, polițiștii sătmăreni răspunzând cu promptitudine solicitărilor venite din partea cadrelor didactice.

 

În echipă: ȘCOALA, FAMILIA, POLIȚIA ne aducem aportul la prevenirea și stoparea bullying-ului în mediu școlar”, au transmis polițiștii sătmăreni.

 

ImagineImagineImagine

 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentMOTIVAREA în cazul moţiunii de cenzură depusă de USR şi AUR: CCR nu poate decide dacă listele de semnături prezintă ştersături sau sublinieri
Articolul următorNu există sancțiuni pentru şoferii cu anvelope ”all season”, dacă sunt marcate cu literele M și S