Primăria Ardud în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” organizează vernisajul expoziției Taberei de creație Ardud 2019 – ediția a II-a, în data de 28 septembrie 2019, ora 13:00, la Cetatea Ardud.

Publicul vizitator va putea admira și recunoaște în lucrările prezente pe simeze, fragmente de peisaj, obiective turistice specifice zonei, costum/obiect artistic vestimentar și studii realizate după obiecte etnografice prezente în Muzeul Cetății Ardud, pe care artiștii participanți le-au trecut prin filtrul sensibilității și gândirii lor.

Scopul acestui proiect este valorificarea artistică și redescoperirea patrimoniului cultural și natural al orașului Ardud. De asemenea, o altă țintă a acestui proiect este reprezentată de încercarea de a promova prin mijloace specifice, tradiția documentar-istorică a acestui teritoriu. Totodată, expoziția vizează și generația tânără, încadrându-se prin modul de organizare și abordare în sfera educației non-formale, realizată prin mijloace artistice.

Acest proiect a fost posibil datorită invitației lansate de Primăria orașului Ardud.

Coordonatorul artistic al acestui proiect este doamna conferențiar universitar doctor Daniela Frumușeanu (Universitatea Națională de Arte București).

Protagoniștii acestui eveniment sunt următorii studenți: Bănescu Silviu, Cioabă Mihaela Roberta, Cravă Ionuț, Greaca Elena Livia, Greaca Maria Laura, Ilea Cosmin Mihăiță, Mirea Simina, Năstase Luana, Neagu Andreea, Șercăianu Ramona și Vrăjitoru Alexandru.

Expoziția va fi deschisă în perioada: 28 septembrie – 28 noiembrie 2019.

Procesare digitală materiale promoționale: Greaca Maria Laura și Greaca Elena Livia.

Articolul precedentCentru școlar pentru copiii cu nevoi speciale, la Carei
Articolul următorPercheziții la Satu Mare. Sunt vizate firmele de pariuri